ACTIVITATE DEMNĂ DE URMAT ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ
În aparență, Constantin Petco din satul Toceni, raionul Cantemir, nu s-a deosebit prin nimic de consătenii săi. Dincolo de aparențe, însă, a fost unul din băștinașii localității de pe malul Prutului, care a lăsat în urma sa nenumărate fapte demne de urmat, înscriind în istoria satului o filă aparte, plină de
admirație. ...A văzut lumina zilei într-o zi “cu ger cumplit”, la 10 ianuarie 1951, fiind descendent dintr-o familie de oameni gospodari și vrednici tata - Mihil și, mama Ana, de la care a preluat omenia, cumsecădenia, generozitatea, calități caracteristice multor localnici inimoși și frumoși la suflet și la chip. Ca și majoritatea copiilor născuți în primii ani postbelici, a avut o copilărie cu multe greutăți. Sătenii mai în vârstă ne-au povestit că întreaga familie Petco a trăit cu demnitate, copiii au pășit cu încredere pe treptele nestatornice, dificile și în mare parte necunoscute ale vieții. De mic copil, Constantin se evidenția prin respect față de părinți, rude, sătenii mai în vârstă, dar și/sau mai ales – prin hărnicie și responsabilitate. Orice lucru îl făcea cu dragoste și plăcere, cu mult suflet. Mereu venea în ajutorul părinților, celor apropiați, aceste calități fiindu-i determinante pe tot parcursul vieții. Așa i-a fost dat să-și paveze de sinestătător calea spre culmea respectului față de acest petec de pământ, multpătimit, cu o istorie de slavă, satul Toceni de pe malul basarabean al Prutului...
După absolvirea școlii din sat, studiază la Tehnicumul Pomilegumicol “M.Frunze” din Tiraspol, facultatea de Pomicultură și Legumicultură. Între anii 1972 - 1974 se află în rândurile Armatei Sovietice, serviciul militar în termen exercitându-l în orașul Kaunas, Lituania. După încheierea serviciului militar, revine în localitatea de baștină și deși era încă tânăr, avea deja o anumită experiență de viață; a fost remarcat și apreciat de către conducerea gospodăriei agricole și de consăteni, fiind avansat, într-un timp relativ scurt, în fruntea brigăzii viticole în colhozul “Drujba”, funcție pe care a exercitat-o pe parcursul a trei ani de zile (1974 - 1977). În această perioadă colectivul condus de dumnealui a înregistrat recolte-record de struguri de o calitate înaltă.
În 1977 s-a căsătorit cu Alexandra Ștefăneț, profesoară de geografie și biologie, alături de care a înfruntat, cu demnitate, greutățile iminente oricărui început. Din dragostea lor sinceră s-au născut doi copii dragi - Aurelia și Iulian-, pe care i-au educat și îndrumat pe drumul vieții. Și-a continuat biografia de muncă, demonstrând capacități de specialist priceput, erudit, dând dovadă de perseverență și tendința de a realiza noi obiective. În perioada 1977 - 1982 îl aflăm deja agronom-șef în sovhozul - fabrica “Vâlcele”, decis cu tot dinadinsul, cu fermitate să facă ceea ce i-a plăcut mai mult – să aducă pe masa sătenilor Pâinea noastră cea de toate zilele.
Dragostea de muncă, dăruirea de sine i-au adus respectul conducerii gospodăriei, dar și al sătenilor, în următorii șapte ani fiindu-i încredințată brigada viticolă nr. 2 a gospodăriei natale. Avea o atracție deosebită față de podgorii, de strugurii chihlimbarii. În toată această perioadă, nu l-a părăsit nici pentru o clipă dorința sinceră, firească de a-și aprofunda cunoștințele în domeniu și în anul 1984 se decide să aplice la Universitatea Agricolă (pe atunci - Institutul Agricol “M. Frunze”-n.n.) din Chișinău, facultatea de economie, pe care o absolvește cu succes în 1989.
Abnegația, dăruirea de sine, respectul față de oameni, bogata experiență acumulată de-a lungul anilor în diverse domenii au fost calitățile, pentru care, în primăvara anului 1990, câștigă încrederea sătenilor de a fi ales primar al satului Toceni, funcție pe care a exercitat-o cu cinste și demnitate două legislaturi consecutive în localitatea de baștină. Apoi, la scrutinul electoral din anul 1999, participă la alegerile locale din comuna Antonești, județul Cahul (din care făcea parte și satul Toceni-n.n.), fiind ales primar. Iar când s-a revenit din nou la raioane, în anul 2003, câștigă, repetat, alegerile locale din satul de baștină și își continuă munca, revenind în funcția de primar al comunei Toceni, mandatat până în anul 2007, adică, fiind în consecutivitate la al patrulea mandat de primar.
În perioada cât s-a aflat la primărie, cu sprijinul Consiliului comunal, al conducerii gospodăriei agricole, Constantin Petco s-a preocupat îndeaproape de instituțiile din teritoriu: reparația clădirii gimnaziului, grădiniţei, şoselei ce leagă satul de “restul lumii”, a magazinelor. De asemenea, “a pus umărul” la revigorarea lăcașului sfânt din sat, care și-a recăpătat aspectul de altă dată. Satul a căpătat dezvoltare, a fost astupat hăul râpei adânci din strada centrală, care prezenta pericol pentru săteni, a căpătat o a doua viață izvorul de la Vâlcele, care potolește setea oricărui trecător, alte lucuri bune, apreciate la justa valoare de săteni. Până atunci se părea că nu se poate de făcut, de îmbunătățit nimic, dar de cum a venit dumnealui la primărie, “câte puțin, încet-încet, pas cu pas, câte olecuță, câte olecuță s-o ridicat și Toceniul nostru”, spun oamenii..
S-au scurs, vertiginos, anii, au intervenit noi schimbări, în 2008 familia Petco se mută cu traiul în capitală, unde dumnealui își continuă activitatea de muncă: în perioada 2012-2021 activează în cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat al RM. Pentru activitate îndelungată în funcții de răspundere, devotamentul de care a dat dovadă, în anul 2018, Guvernul R.Moldova i-a conferit Diploma de Gradul I pentru activitatea prodigioasă în calitate de primar pe parcursul a 17 ani, realizarea unor importante proiecte din sfera social-economică. În același context, în 2019, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove l-a decorat cu Diploma de Binecuvântare Arhierească, în semn de recunoștință pentru activitatea sârguincioasă spre binele și întru mărirea Sfintei Biserici Ortodoxe din Moldova. În toți acești ani a continuat să se bucure de susținerea plenară a sătenilor, pentru că de fiece dată nu a dezamăgit așteptările lor, având respect și prețuire destoinică pentru fiecare om în parte. ...A iubit și a tânjit mult după locurile natale, oamenii de la baștină, acolo unde și-a desfășurat întreaga activitate. În toți acești ani a menținut relații amicale de comunicare cu consătenii, vizitându-i, adesea, ascultându-le păsul și implicându-se în măsura posibilităților în soluționarea problemelor lor. Mai mulți săteni, cu care am stat de vorbă, ne-au spus că dl Constantin era bun la suflet, săritor la nevoie, prietenos cu oamenii, nu-și permitea să-și umilească subalternii; sociabil, democrat, înțelegător, știa să poarte respect, încredere reciprocă, dar cerea să fie disciplină în colectiv, în comunitate. În scurta sa trecere pe acest pământ, a reușit să lase un semn, o urmă adâncă, risipindu-se cu dăruire pentru cei dragi și apropiați, pentru eternitate...
La vârsta de 70 de ani, deși era încă în activitate de muncă, s-a stins subit la 03 septembrie 2021, în urma unui stop cardiac, consecință a unei complicații postoperatorii...A fost petrecut pe ultimul drum într-o zi de toamnă, la 05 septembrie, fiind înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău. Dar a fost și va rămâne mereu cu ai săi, cu sătenii dragi, cu oamenii pe care i-a cunoscut de-a lungul vieții.
...Și dacă frunzele arămii ale toamnei se zbuciumă în rotire, parcă neacceptând căderea, dacă norii tulburi și posomorâți se frământă dureros până trimit pământului stropi de ploaie sau fulgi de zăpadă, și dacă soarele generos își arată fața aurie și caldă “ca un vis de tinerețe printre anii trecători”, înseamnă că fiecare din noi suntem datori acestei lumi cu ceva, avem sfânta datorie de a nu da uitării părinții și buneii, bunii și înțelepții noștri înaintași...
...La despărțire, fiul Iulian, parcă jenat de gravitatea momentului, îmi spuse, copleșit de emoții: ”Orice revenire la amintirea sacră a tatălui e un moment de reculegere, de aducere-aminte a celui care a fost, a ceea ce am trăit și retrăit și de fiece dată va fi - neapărat!- un nou moment de încordare lucidă, încărcată de responsabilitate, de remușcări, de un firesc regret că am fi putut face mai mult pentru el...”.
Ion Bîzu, președintele filialei Cantemir a CALM
